Dinamita și fitilul

După cum mustăcea în fața camerelor era limpede că Marius Niculae nu pricepuse nimic din pățania cu salutul birjăresc. Mușchi dinamită, dar fitilul e cam mic. Ocheade cu subînțeles, promisiuni tălâmbe din vârful buzelor, dar cu înjurătura stându-i pe limbă, modestie camuflată duios în dosul accidentărilor. Nu se îndoiește nimeni că după ce s-au răsfirat reporterii și și-a regăsit coechipierii, Niculae i-a mai „salutat” o dată pe steliști. Nu-și încălcase însă promisiunea. Nicio silabă în direct.

Pițurcă n-a hrănit însă misterul neconvocării dinamovistului, n-a dat-o după cireș. „A contat acel gest. Nu e corect ce a făcut”. Consecvență. Selecționerul nu s-a amuzat cu jumătățile de măsură nici când a fost vorba de Trică. Motorul Clujului n-a mai pupat naționala nu pentru o înfruntare bărbătească în Ghencea cu Lăcătuș, ci după o bârfă muierească. „Multe dintre nevestele de fotbaliști sunt niște parașute”. Soția lui Trică a povestit, ulterior, cu amărăciune cum au fost ocoliți, ca niște leproși, de toți mesenii la o nuntă de fotbalist. „N-a vorbit nimeni cu noi. Toți au fugit de la masa noastră”. Ceea ce se poate presupune că i s-ar fi întâmplat și lui Niculae când dădea cu ochii în vestiar de Goian, Ovidiu Petre sau Rădoi. Așa ajunge sintagma „vestiarul e o familie” o vorbă goală, strivită sub crampoane.